top of page

FOCUS on Romanian Designers 

Fashion Premium Magazine continuă promovarea designerilor români și a creativității autohtone. Pe 9 iulie, într-un spațiu care reunește inovația cu tradiția, în Casa Dimitrie Bolintineanu de pe Strada Negustori nr. 16, București, am organizat o nouă ediție „Focus on Romanian Designers”. Cinci tineri designeri, absolvenți ai Departamentului Moda-Design Vestimentar de la UNArte, și-au prezentat colecțiile, marcând lansarea ediției de vară a revistei. Seara a fost o adevărată sărbătoare a modei românești, unde invitații au avut ocazia să cunoască și să admire noua generație de creatori de modă.

Cristina Anti poartă o ținută semnată Araftu Couture, iar Gianina Corondan poartă o rochie creată de designerul Sabina Georgescu (Sabinne)

An Evening to Remember

Fashion Premium Magazine a scris de la început despre promovarea talentelor românești și a adus cu fiecare număr, în atenția publicului larg, tineri designeri remarcabili – unii dintre ei la început de drum, alții deja pe culmile gloriei. A călătorit prin atelierele lor, a explorat sursele lor de inspirație și a capturat spiritul unic al fiecăruia dintre ei, pe care l-a dat mai departe către cititori, cât mai autentic.

 

Evenimentul Focus on Romanian Designers a sărbătorit creativitatea acestor tineri designeri români, cum altfel, decât printr-o prezentare de modă, care a reprezentat o oportunitate de a aduce aceste creații în fața spectatorilor.

I-am avut alături pe Ștefania, Andia, Gina Chirilă, Irisha Ceban, Giulia Anghelescu, Silvia Popescu, Alexandra Ungureanu, Gianina Corondan, Noemi Meilman, Ofelia Cozma, Ioana Cristea, Ana Maria Bucura, Cristina Bâtlan, Nicoleta Nucă, Florin Dobre, Ovidiu Mureșanu, Diana Sar, Deea Codrea, Marisa Paloma, Marian Olteanu, Vlad Drăgulin, Denis Radu, Alin Gălățescu și alți invitați din industriile creative, cărora am avut plăcerea să le dezvăluim ediția de vară a revistei și care s-au bucurat de un show de modă realizat în colaborare cu designeri români.

 

Seara a început cu un moment muzical magic oferit de interpreta de jazz Sorina Rotaru, acompaniată de pianistul Alexandru Olteanu.

Primele modele care au pășit pe catwalk-ul amenajat în Orangeria de la the villa. Event House au purtat ținute din noua colecție Secuiana Women. Brandul românesc prezent de 55 de ani pe piața românească, recunoscut pentru producția articolelor vestimentare masculine, lansează prima sa linie dedicată exclusiv femeilor. Colecția prezentată include produse realizate pentru a fi ușor de combinat între ele: modele de jachete și pantaloni, prezentate în diverse stiluri și culori, atent confecționate pentru a oferi stil, confort și libertate de mișcare.

 

Tinerii designeri prezenți la eveniment au fost Mihnea Covaci, Lăcrămioara Crișan, Maria Popescu, Ruxandra Ciobanu și Ramona Bizbac. Împreună au adus pe catwalk o explozie de culori, texturi și siluete care conturează moda românească contemporană.

Mihnea Covaci despre colecția Fall-Winter 2024: „Colecția vorbește despre eleganța feminină contemporană și aduce în actualitate elemente ale anilor 1950-1960 prin siluete, texturi și asocieri de materiale. Crinii sunt elemente-cheie în acest concept, deoarece transmit o notă pură și, în același timp, formele lor creează un efect dramatic. Personajul colecției dorește să transmită putere, eleganță, rafinament și mister. Am folosit contrastele transparent-opac și mat-lucios pentru a realiza o trecere între feminin și masculin. Cuvintele care descriu cel mai bine colecția sunt rafinament, impact, contemporaneitate, supremație și dramă.”

 

Lăcrămioara Crișan despre colecția Cămașa, o imagine cât o mie de cuvinte: „Colecția experimentală și atemporală poartă același titlu precum teza de doctorat, căreia îi este adresată. Fiecare piesă vine să anunțe câteva din capitolele tezei. Compozițiile sunt conceptuale și reprezintă o interpretare avangardistă a cămășii, incluzând elemente specifice fiecărei perioade, pornind de la istoria acesteia și parcurgând traseul său evolutiv. Cămașa sau elemente ale acesteia sunt prezente în colecție pe calea deconstructivismului și a reinterpretării tiparului clasic, dorind să obțin o arhitectură echilibrată

a noii forme a cămășii.”

Maria Popescu despre colecția C6NTINUUM: „C6NTINUUM este o colecție modulară care combină stilul personal cu deconstructivismul. În realizarea colecției au fost folosite materiale texturate și s-a acordat o atenție deosebită cusăturilor corecte, creând produse cu un tipar fragmentat și un mod de purtare nonconformist. Câteva dintre obiectele vestimentare/ accesorii sunt multifuncționale, putând fi purtate în maniere diferite. Elementele principale ale colecției sunt nasturii și bridele, fermoarele și bretelele purtate drept curele.”

 

Ruxandra Ciobanu despre colecția BLANCHE: „Colecția este despre o emoție datorată simplității și delicateții pieselor, precum și despre naturalețea alegerii țesăturilor, acestea având diferite texturi și intensități ale opacității sau sclipirii. Cromatica organică reprezintă o reîntoarcere la natură și la esențele primare ale mediului înconjurător, reflectând o dorință de armonie și sustenabilitate. Accesoriile alese pentru completarea armonioasă a colecției includ brățări, inele, coliere, cercei, un bust și o geantă. Acestea au fost făcute manual din lut, apoi trecute prin două procese de ardere pentru a le face durabile și ca să dobândească acel luciu alb ivoire natural. Am optat pentru forme cât mai șerpuite, cât mai asimetrice, inserții cu bile ce pot aduce impresia de perle găsite în adâncul mării. Accesoriile sunt un accent masiv pentru întregirea colecției.”

Ramona Bizbac despre colecția RAM Fall/Winter 2024: „Ce poate fi mai descriptiv decât sinceritatea din care a apărut? Există puține trăiri care să concureze cu senzația de confort pe care am simțit-o în sânul și căldura căminului, în nopțile friguroase. Retrăiesc acea amintire, sub plapuma grea făcută din lână de oaie, în care vulnerabilitate copilăriei era învăluită în protecție, căldură și siguranță. Mi-am dorit ca răscolirea acestor amintiri să stârnească un sentiment și să mocnească o senzație asemenea acestor experiențe trăite în confortul casei copilăriei mele. De la opac la transparent, toate piesele colecției au în compoziția lor lână, piesele fiind confecționate din materiale de o calitate superioară și 100% naturale (lână de alpaca, cașmir, lână de merinos). Accesoriile sunt realizate din sticlă masivă, fiind fațetate prin lovire. Dorința mea este de a reda o formă rotundă, dar totuși neregulată, un obiect vestimentar care se află între început și sfârșit/prolog și epilog/alpha și omega, o bijuterie ce reprezintă conexiune și coeziune.”

 

Ținutele au fost prezentate de modele de la agenția First Models, iar beauty experts – echipa L’Oréal Professionnel, echipaGlow Beauty School și MUA Diana Popa au creat lookuri desăvârșite pentru catwalk.

Prieteni antreprenori și branduri partenere cărora le mulțumim pentru că împărtășesc valorile revistei și ne-au susținut în organizarea evenimentului „Focus on Romanian Designers” sunt OPPO, Chanand, my geisha, Figa, Cannoleria, Pop Cola, vitamin Aqua, alleyesonme, Yves Rocher, Botanicus, EAN Clinic, Liliac wines.

Artwork for the event: Eliana Bogdan

Foto & video: Marius Tudose, Andrei Ivan, Cristi Dinu, Radu Soare, Ana Tudor, Mădălin Minciună,

Rawrent.

Let’s Focus on Romanian Designers!

Cu prietenie,

Echipa Fashion Premium Magazine

bottom of page